Stiri conferinta (Romana)

2019-10-24

La Magurele, au inceput in 5 octombrie 2019, in prezenta Excelentei Sale, Ambasadorul Statelor Unite in Romania, Hans Klemm, lucrarile pentru producerea si instalarea sistemului Gama de Energie Variabila. Sistemul Gama de Energie Variabila il va completa pe cel laser deja instalat, care in luna martie a atins 10 PW pe fiecare brat. Noul echipament urmeaza sa fie disponibil cel mai probabil din 2023 - dupa cum spune academicianul Nicolae Zamfir, directorul general al ELI-NP. Prin inceperea acestor lucrari se contureaza centrul ELI-NP, asa cum a fost el proiectat initial - mai exact, compus din cele doua sisteme: laser de mare putere si gama.
In doua luni, vor incepe experimentele la ELI-NP - a anuntat directorul general al proiectului, Nicolae Zamfir, la conferinta organizata la Washington in parteneriat cu Institutul Hudson. Oamenii de stiinta le vor adapta de anul viitor si celor 10 PW, atinsi in aceasta primavara pentru fiecare brat al laserului - a mai spus academicianul. Pe de alta parte, Nicolae Zamfir a anuntat ca in prezent institutia pe care o conduce are nevoie de specialisti in domeniul laserilor, destul de dificil de identificat si cooptat. Echipa insumeaza deocamdata 200 de persoane din 26 de tari. In privinta experimentelor pe sistemul gama, directorul general al ELI-NP, Nicolae Zamfir a estimat ca vor incepe in 2023, cand acesta ar trebui sa fie instalat complet.
Ambasadorul SUA, in Romania, Hans Klemm a reamintit in timpul conferintei organizate la Washington in parteneriat cu Institutul Hudson ca a cautat constant solutii de cooperare intre cele doua tari, respectand politica Guvernului American, dupa ce a aflat detalii despre acest proiect. Excelenta Sa a tinut sa precizeze ca parteneriatul dintre Washington si Bucuresti se consolideaza prin aceasta noua colaborare, care permite pe baza de contract unei companii americane sa instaleze sistemul gama.
Ambasadorul Romaniei in Statele Unite ale Americii, George Maior, a vorbit in timpul conferintei organizate la Washington impreuna cu Institutul Hudson despre modul in care parteneriatul dintre cele doua tari se va putea extinde datorita cooperarii cu ELI-NP si a trecut in revista celelalte doua motive pentru care proiectul pune Romania pe harta statelor cu multe rezultate in sectorul cercetare-inovare. Este vorba despre unicitatea lui data de puterea de 10PW pentru fiecare brat si potentialul pentru inovare!